duminică, 16 martie 2014

Un interviu cam hazliu!

                                             Buna, oameni cu simtul umorului!

Multi dintre voi cred ca il cunoasteti pe Garfield, motanul portocaliu, devorator de lasagna si somnoros, al carui slogan in viata este ,,Love me, feed me, never leave me". Daca vreti sa stiti mai multe despre el, cititi urmatorul interviu cu indragitul Garfield!



                                               Interviu cu Garfield

         -Buna ziua, Garfield!
         -Mda. Ai lasagna pentru mine?
         -Aaam...nu, nu tin de obicei lasagna in geanta.
         -Pacat. Stapanul meu, mai bine zis, sclavul meu, John, tine mereu ceva de mancare la el, atunci cand stau cu el.
         -Aha, am inteles. Acum as vrea sa te intreb cate ceva.
         -Bine, dar sa fie rapid, pentru ca se apropie ora de dormit.
         - Sigur! Intai, am inteles ca adori lasagna. De cand ai descoperit asta si cum?
         -Hmm...pai, cand aveam 8 luni, cu apetitul deja  foarte dezvoltat, John si cu mine am fost la magazin sa-mi ia pui prajit, dar vanzatoarea a pus in loc de pui, lasagna. Am ajuns acasa, John a descoperit asta, si, pentru ca nu mai aveam nimic prin casa, mi-a dat sa mananc aceasta delicatesa cu 4 straturi de branza. Oh, a fost dragoste la prima gustare! Apoi, de atunci, in fiecare zi mananc lasagna.
          -Foarte interesant! Ti-am urmarit emisiunea, The Garfield Show. Cum te simti pe scena?
           -Ma simt in elementul meu, pentru ca cel mai des mananc, dorm si il chinui pe Odie, cainele cel prostanac. Si ii spun asa, pentru ca nu se supara cand ii trag cate un sut in fund.
           -Dar de ce faci asta?
           -Pai, sincer, fac asta ca un fel de hobby.
           -Bun. Descrie-l pe John!
           -Esti sigura? Nu vreau sa te fac sa vomiti.
           -Sigur, da-i drumul!
           -Pai, John e un om...nebun. Singura lui parte buna este ca ma hraneste si ma scarpina pe burtica. Si ii place de Susan, veterinara mea personala. Si ei cred ca ii place de el. Ce e cu tine, Susan?!? Atat pot sa spun, daca voi continua, o sa dau la gaste.
           -Bine. Am auzit ca te intelegi bine cu soarecii. Cum poti face asta?
           -E foarte simplu. Sunt prieten cu ei pentru ca nu ii prind si nu ii mananc. O singura data am prins unul...de jucarie.
           -Am inteles. Ai un ursulet pe nume Pooky, nu?
           -O, da! Este singura mea jucarie cu care dorm si il hranesc! Il iubesc pe Pooky!
           -Aha, ma bucur! Si spune-mi despre Nermal.
           -Vai, piticania aia care participa la concursuri de frumusete si lumea il considera ,,Cea mai dulce pisicuta din lume''? Nu-l suport. Se crede buricul pamantului si ma tachineaza mereu.
            -Nici mie nu cred ca mi-ar placea de el.
            -Sper! Acum, ma scuzi, a venit ora de somnic. Paa!
            -Pa, Garfield! Si multumesc pentru interviu!
            -Pai nu degeaba sunt vedeta.


Asta a fost interviul cu Garfield. Martie, 2014. :)

Hey, m-am intors! :)

                                                         Heeeeey, amici!



Se pare ca m-am intors!...m-am intors, nu? :) Ei, oricum o fi, sunt gata sa va scriu o alta poveste care sa va incante! :) Stiu ca de obicei va spun cum mi-a venit ideea de poveste, dar azi...pur si simplu mi-a venit in cap si am vrut s-o scriu! :) Nu stiu cum sunteti voi, dar eu sunt gata de scris!


                                                     Cravata Ducelui Muraturescu


           A fost o data ca niciodata, un duce pe nume William Julien Robin Flecher Morris Ernesto Fabio Michael Pickle, dar toata lumea ii spunea Ducele Muraturescu. Acest duce era cam...ei, cam greu de cap. (Dar, ca sa nu ma complic, greu de cap=prost). Toata lumea stia asta, dar nimeni nu cuvenea sa ii spuna. Oricum, el purta zilnic aceeasi cravata: mov cu dungi. :) Era atasat de ea, credea ca are puteri magice! Toti ii spuneau sa o puna macar o data in masina de spalat, dar el refuza. Si daca vreunul incerca sa ii ia cravata...Ducele ii musca. :)) Si, dintr-o luna intr-alta, cravata era din ce in ce mai murdara. A inceput sa se innegreasca, sa mucegaiasca si sa faca mici gauri. Dar ducelui tot nu-i pasa. Nu avea de gand sa o dea jos.
           Dar, intr-o seara, cand ducele se spala pe dinti, auzi o voce ciudata.
           -Hei! Nu mai arunca pasta pe mine!
           -Aaaaa! ducele scapa periuta de dinti pe jos. Cine a vorbit?!
           -Cum cine? Sunt eu, Cravatila Junior!
           -C...c...crr...cravvvatilllla? se balbai Ducele.
           -Da! Cine altcineva? Sunt eu, cravata ta!
Lui Muraturescu ii cazu pasta de dinti din mana. Dar desigur, inainte sa atinga podeaua, pasta se atinse si de Cravatila.
           -Hei, mai usor! Mereu ma murdaresti. Chiar din cauza asta am prins viata, de la atata murdarie! Si voiam sa-ti spun sa fii mai atent cu ce pui pe mine, eu nu pot sa ma spal singur! Si de ce niciodata nu m-ai pus in masina de spalat? M-as bucura foarte tare daca ai face-o!
            -Pa...pp..pai eu nu te pot da jos, doar ai puteri magice! se balbai Ducele.
            -Ce?! Nu am nicio putere magica, ce tot zici acolo? Mi-as face cruce...daca as avea maini...
            -Vrei sa spui ca tot timpul asta te-am purtat degeaba?
            -Daaa! Cine ti-a zis ca am puteri magice? spuse cravata indignata.
            -Ei...nimeni...eu...
            -Atunci de ce crezi ca am puteri magice?
            -Pai, atunci cand te port, adica mereu, simt ca am noroc. Nu stiu de ce, pur si simplu!
            -Aaaa, nu-i nimic, dar sa stii ca nu aduc niciun noroc. Acum, daca nu te superi, poti sa ma pui in masina de spalat?
            -Hmm...Bine!
            -Uraaa! se bucura cravata.
Ducele aranja o petrecere pentru a sarbatori ziua in care isi va da jos cravata pentru prima oara (v-am spus ca e dus). A venit toata lumea din sat si din palat. Cu totii au petrecut, au mancat, au baut si au dansat. La sfarsit, a venit momentul ca Ducele sa faca uriasul pas: sa-si dea jos cravata. Oamenii numarau invers de la 5 la 0. Ducelui ii batea inima.
             -5, 4, 3, 2, 1...0 Uraaaaa!!!! strigara toti.
Ducele isi largi cravata si, in sfarsit...si-o dadu jos! Yay! :) Apoi, toti incepura sa cante la karaoke...de la Justin Bieber...am gresit cand am zis ca Ducele e dus...cu totii sunt dusi! :) Macar s-au simtit bine. Dupa ce s-a terminat toata nebunia, cu totii au ajuns acasa franti de oboseala, dar cantand pe drum: ,,Baby, baby, baby, ooh!" :)) Ce zi haioasa, dar si importanta!
              Si acum, chiar daca nu e notata in calendar, pe ziua de 18 octombrie se sarbatoreste ,,Ziua Cravatei". Nu ma credeti? Sincer, nici eu nu m-as crede. Dar am cautat pe Google si am vazut ca exista! Uitati: Ziua cravatei. Intrati in link-ul acesta si apoi, dati-mi dreptate. V-ati uitat? Acum ma credeti, nu? :) Ei, sper ca v-a placut povestea! Pe curand!